Continuând traducerea eseului postat de
Darkstar pe ForexFactory.com, postez partea a 2-a. Postul original în limba engleză se poate citi
aici.
Foto: teddy-o-ted.com
***
Acum că am stabilit
de ce piaţa exista, să aruncăm o privire la modul în care tranzacţiile sunt facilitate:
Nivelul cel mai de sus al pieţei FOREX este cunoscut sub numele de Interbank (piaţa Interbancară). Contrar credinţei populare, Interbank nu este o bursă; ci este o colecţie de acorduri de comunicare între cele mai mari bănci centrale din lume.
Pentru a înţelege usor structura pieţei interbancare, vom apela la o analogie. Într-un birou (sau, chiar în casa cuiva) sunt mai multe calculatoare legate în reţea. Fiecare computer operează independent de celelalte până când unul are nevoie de o resursă aflată pe un alt computer. În acel moment, acel computer, va contacta celălalt computer şi va cere acces la resursă. Dacă computerul unde se află resursa este în stare de funcţionare şi proprietarul computerului îşi dă acordul, acea resursă va putea fi accesată de către iniţiatorul cererii. Înlocuind computerele cu banci şi resursele cu valută, se poate întelege uşor relaţiile care există în Interbank.
Oricine care a încercat să gasească o resursă într-o reţea de calculatoare fără un server central, ştie cât de dificil este să şti cine ce resurse are. Aceaşi probelmă există şi în Interbank relativ la preţuri şi inventarul de valută. O bancă din Singapore, care face rar afaceri cu o companie care are nevoie să schimbe nişte Reali brazilieni, s-ar putea să aibă dificultăţi în a stabili care ar fi o rată de schimb potrivită. Din acest motiv au apărut servicii precum cele oferite de
EBS şi Reuters (denumit în continuare EBS).
Având la bază legăturile de comunicare ale Interbank, serviciile EBS permit băncilor să vadă cât de mult şi la ce preţ sunt dispuşi membrii Interbank să tranzacţioneze. Trebuie reţinut faptul că EBS nu este o piaţă sau un formator de piaţă (market maker), ci este doar o aplicaţie utilizată pentru a vedea cererea şi oferta (bid & ask) diferitelor bănci.
Cel de al 2-lea nivel al pieţei se află în fiecare bancă. La orice sucursală locală a Bank of America se poate schimba orice valută. Cel mai probabil, vor muta excesul de valută de la o sucursală la alta. Acesta fiind un micro-schimb, vei putea tranzacţiona la rata de schimb oferită de ei. Optiunile tale sunt: ori schimbi la rata oferită de ei ori te duci la altă bancă. Oricine tranzacţionează FOREX ar trebui să viziteze macar odata o bancă să vadă ce rate de schimb practica.
(Notă traducător: în România (spre deosebire de SUA) cam toată lumea se loveşte de rata de schimb a băncilor. E greu să nu observi ratele de schimb.).
Al 3-lea nivel al pieţei derivă din al 2-lea. Când brokeri, precum Oanda, Forex.com, FXCM etc, doresc să ofere servicii Forex retail, primul lucru de care au nevoie este un furnizor de lichiditate. Nouă din zece brokeri vor semna un acord cu o singură bancă. Banca va fi de acord să ofere lichiditate, dacă şi numai dacă, va putea face hedge pe EBS, incluzând spreadul propriu. Pentru că volumul tranzacţionat de bancă va fi mai mare, aceasta va oferi spreaduri mai mici. Aceşti furnizori de nivel 3 (brokerii) nu vor avea acces la ratele de schimb existente pe Interbank. Câştigul băncii din toată afacerea aceasta este spreadul şi din acest motiv banca nu va renunţa niciodată la el.
Retail FOREX seamănă foarte mult cu o afacere tip cazino. Majoritatea participanţilor au zero experienţă cum să tranzacţioneze eficient şi ca efect sunt pierzători consistenţi. Sistemul de spread combinat cu cunoştinţe de probabilităţi şi statistică, îi dau brokerului un avantaj de câteva procente. În consecinţă, toţi brokerii au sisteme de matching intern ale ordinelor care leagă un pierzător de un câştigător şi ei colectează spreadul. Ocazional, când apare un dezechilibru în ordinele interne, brokerul se adresează furnizorului de lichiditate de la nivelul 2, şi anume banca.
Deşi acest lucru nu sună prea bine, există unele avantaje pentru speculatorii (noi muritorii) care interacţionează cu brokerii, ca de exemplu: contracte de mărimi non-standard, leverage mare pentru conturi mici, posibilitatea de a tranzacţiona fără comision etc.
Un broker ECN operează precum o bancă de la nivelul 2, dar se află la nivelul 3. Un ECN stabileşte acorduri cu mai multe bănci de nivel 2 pentru a avea lichiditate. Dar în loc să potrivească (match) intern ordinele clienţilor, ECN-ul transmite mai departe ratele de schimb de la bănci. ECN-ul e un fel de EBS pentru taderii mici. Acest model (ECN) are multe avantaje dar tot nu e Interbank. Bancile îşi vor colecta spreadurile şi în funcţie de bancă şi de condiţiile de piaţă spreadurile se pot mării. ECN-ul în schimb va colecta un comision pentru fiecare tranzacţie.
Pe lângă acest comision per tranzatie, un speculator poate avea şi alte dezavantaje dacă apelează la un ECN. Cei mai mulţi ECN oferă un leverage mai mic şi contracte de minim un lot întreg. De asemenea, în unele situaţii, bancile pot să îşi retragă lichiditatea şi traderii rămân fără posibilitatea de a intra sau ieşii din poziţii la preţul dorit.
Va urma...
Mod Liniar
