Iniţial postat de
Darkstar pe
Forex Factory. Pentru cine nu doreşte să-l citească direct de pe FF în engleză, am să postez traducerea posturilor pe măsură ce le traduc ... bineînţeles
____________________________
Spre deosebire de diversele pieţe de valori, piaţa FOREX nu este folosită în mod normal în scop de investiţii. Deşi speculaţiile au un rol important în buna funcţionare a pieţei FOREX, rolul principal este de a facilita afacerile internaţionale.
Dacă un american cumpără o maşină Mitsubishi Eclipse, cel mai probabil o va plăti cu dolari americani. Muncitorii din fabricile Mitsubishi din Japonia primesc salariile în yeni, aşa că, un schimb valutar trebuie făcut, la un moment dat. Având în vedere că toate companiile precum Exxon, Boeing, Sony, Dell, Honda şi mii de alte companii internaţionale, mută apoape fiecare dollar, real, yen, rublă, liră şi euro pe care îl fac în ţările stărine prin piaţa FOREX, putem înţelege uşor cât de nesimnificativă este componenta speculativă; chiar pe fondul unui volum de 2 mii de miliarde de dollari pe zi.
În general, companiilor nu le pasă de complicatele detalii ale formării ratelor de schimb, ele vor să îşi producă şi să îşi vândă produsele. Din moment ce ţineau banii companiilor, a fost normal ca bancile să fie intermediarii acestor tranzacţii. Mai demult, era destul de uşor ca o bancă să contacteze o bancă străină (sau o sucursală din străinătate a aceleiaşi bănci) şi să schimbe stocurile de valută, pe care le-au acumulat de la clientii lor.
Precum în orice afacere, băncile au cumpărat valuta la o rată şi au vândut-o mai scump la client. Şi aşa s-a născut SPREAD-ul. Acesta a fost considerat (şi este încă) un cost rezonabil de a face afaceri. Mitsubishi poate să îşi plătească muncitorii, iar băncile fac un mic profit pentru bătaia de cap şi riscurile asociate cu mutarea banilor dintr-o parte în alta.
Ca un efect secundar al acestor tranzacţii, traderii băncilor au dezvoltat abilitatea de a specula asupra ratelor de schimb din viitor. Folosindu-se de o buna înţelegere a pieţei, o bancă putea să-i ofere unei companii o rata de schimb şi să ţină banii până când o rata mai buna de schimb apărea. Acestă metodă a permis bancilor să îşi crească imens veniturile nete. Consecinţa nefastă a fost că lichiditatea a fost redistribuită în aşa fel încât a făcut ca unele tranzacţii să fie imposibil de făcut.
Din acest motiv şi numai din acest motiv, piaţa a fost deschisă şi a acceptat intrarea participanţilor non-bancari. Băncile au vrut mai multe ordine în piaţă pentru că a) să profite de pe urma participanţilor mai puţin experimentaţi, şi b) participanţii mai puţin experimentaţi ar putea oferi o mai bună distribuţie de lichiditate pentru executarea ordinelor speculative ale afacerilor internaţionale. Iniţial doar fondurilor de investiţii cu o capitalizare de peste $200 miliarde dolari (megacap hedge funds, precum Soros şi alţii) li s-a permis intrarea. Între timp, li s-a permis intrarea şi brokerilor retail şi ECN.
(Va urma...)
Mod Liniar
